După mai bine de 15 ani de așteptare, o companie controlată din Ungaria a primit în sfârșit undă verde pentru a exploata un important zăcământ de sare din România. Este vorba despre Diana Exploatări Miniere SRL, firmă cu sediul în județul Bihor, deținută integral de societatea maghiară Salt-Veres ZRT, controlată de omul de afaceri Sandor Mate Veres.
Autoritățile române au aprobat licența de concesiune pentru perimetrul Valea Florilor, din județul Cluj — un zăcământ evaluat la aproximativ 26 milioane de tone de sare gemă. Studiile realizate în 2010 arată că acolo se poate produce anual între 440.000 și 900.000 de tone, ceea ce ar permite exploatarea timp de aproape 29 de ani.
Această licență a fost semnată încă din 2009, însă procesul de aprobare efectivă a întârziat enorm, fiind finalizat abia acum, în 2025. În tot acest timp, Societatea Națională a Sării (Salrom) — compania de stat — a rămas singurul jucător pe piața românească a exploatării sării. Practic, această concesiune marchează prima concurență reală pentru Salrom de la înființarea companiei.
Intrarea unei firme controlate din Ungaria pe această piață ridică întrebări și îngrijorări. Pe de o parte, competiția poate aduce beneficii: prețuri mai competitive, tehnologii noi și, eventual, investiții în comunitățile locale. Pe de altă parte, faptul că un zăcământ strategic ajunge sub control străin ridică probleme legate de securitatea economică și de protejarea resurselor naturale.
De asemenea, trebuie amintit că România are o istorie complicată în privința concesionării resurselor minerale. În multe cazuri, contractele de exploatare au fost criticate pentru lipsa de transparență și pentru beneficiile modeste pe care statul român le primește în comparație cu valoarea resursei. În cazul minei de la Valea Florilor, detaliile contractului de concesiune — redevențe, obligații de mediu, planuri de investiții — ar trebui făcute publice pentru a asigura un control democratic real.
Din punct de vedere economic, această concesiune ar putea produce anual venituri semnificative. La o producție medie de 700.000 tone și un preț de vânzare de circa 200 lei/tonă, veniturile brute ar putea depăși 140 milioane lei pe an. Întrebarea este cât din această sumă rămâne efectiv în România, prin taxe, redevențe și locuri de muncă locale.
Nu în ultimul rând, există și componenta geopolitică: Ungaria a manifestat în ultimii ani un interes crescut pentru investițiile în regiuni din România, mai ales în Transilvania și Crișana. Controlul asupra unui zăcământ major de sare — resursă folosită nu doar în alimentație, ci și în industrie și infrastructură — poate fi văzut ca o consolidare a influenței economice maghiare.
În concluzie, deschiderea minei de la Valea Florilor de către o firmă controlată din Ungaria este un moment istoric pentru piața românească a sării. Rămâne de văzut dacă această „spargere a monopolului” va aduce beneficii reale pentru consumatori și comunitățile locale sau dacă va repeta scenariile în care România își vede resursele exploatate intens, dar cu câștiguri modeste pentru stat.
Transparența, monitorizarea strictă și implicarea societății civile vor fi esențiale pentru ca acest proiect să fie într-adevăr o oportunitate, nu doar o pierdere strategică.
