Andreea stătea sprijinită de perete când Mihai a pășit pe hol. Respirația ei era rapidă, ca și cum ar fi alergat pe scări. Într-o clipă, ochii i s-au mărit. Acesta era momentul crucial, momentul în care logodnicul meu ar putea decide să se retragă.
A ridicat cu delicatețe o mână și mi-a atins obrazul, având o grijă neobișnuită, ca și cum s-ar fi temut de o reacție dureroasă. În spatele lui, Andreea a dat din cap, o mișcare plină de dispreț.
„Sunt doar alergii”, a comentat ea, cu un ton rece. „Reacționează exagerat.”
Mihai a ripostat. „Crema”, a spus el, cu o voce fermă. „Spune că i-ai dat-o.”
„Am vrut doar să o ajut. Știi cum e cu fotografiile de logodnă…” a încercat Andreea să se justifice, dar Mihai a pășit mai aproape. M-a prins de mâini și, cu o calmă hotărâre, mi-a spus: „Nu mă interesează logodna dacă te doare.”
Mama a apărut în vârful scărilor, cu o expresie confuză. „Cineva a încercat să o rănească pe Alina”, a anunțat ea, fără ocoluri. A scos telefonul și a fotografiat recipientul cu cremă, acțiune care părea să intensifice tensiunea din cameră. „Vom duce asta la farmacie și vom verifica ce conține.”
La două ore distanță, verdictul dermatologului a căzut ca un trăsnet. Crema era infestată cu un ingredient extrem de puternic, interzis în majoritatea produselor cosmetice. „Aceasta nu este o reacție normală. Acest produs este periculos”, ne-a spus medicul, privindu-ne cu o severitate care nu lăsa loc de interpretări.
Când am ajuns acasă, Andreea ne aștepta în sufragerie. De data aceasta, însă, nu mai avea acea încredere de sine care o caracteriza. În ochii ei, aroganța părea să fi dispărut. O umbră de neliniște se instalase pe chipul ei, iar atmosfera era palpabil tensionată.
În următoarele zile, pe măsură ce fața mea se vindeca și logodna noastră se apropia, Andreea nu a mai fost invitată. Mihai a decis să continuăm fără ea, iar întregul eveniment a decurs conform planului inițial. La petrecere, când Mihai și-a ridicat paharul și a rostit cuvintele: „Femeii care rămâne puternică indiferent ce încearcă alții să-i facă…” am simțit pentru prima dată o eliberare profundă.
Era momentul în care am realizat că nu mai sunt în umbra nimănui. O forță interioară mă îndemna să continui, să mă afirm și să-mi revendic locul în lume. Andreea nu mai era un obstacol, ci doar o amintire trecătoare, un simbol al unei competiții care nu mai avea sens. Logodna noastră nu era doar un angajament romantic; era un act de rebeliune împotriva tuturor celor care nu au vrut să ne vadă fericiți.
