Un comis voiajor își acuză soția de infidelitate, iar procesul devine scena unei dezvăluiri surprinzătoare. Judecătorul, curios și puțin amuzat, întreabă cum a ajuns bărbatul la această concluzie. Răspunsul vine rapid și cu o notă de ironie: „Sunt mult pe drumuri. La sfârșit de săptămână, când ajung acasă, mă distrez cu soția. Dar într-o duminică, vecina de lângă a bătut în perete și a strigat: «Nici măcar la sfârșit de săptămână nu puteți înceta cu amorul!»”. Râsul din sală e inevitabil.
O altă întâmplare, mai puțin obișnuită, aduce în prim-plan un băiat care cere ajutorul unui trecător. „Îmi dai niște bani, măcar 5, 10 lei?”, întreabă el. „Bravo, e un gest frumos. Iată 20 de lei. Dar unde e omul acela sărman?”, răspunde bărbatul. „Pe trotuar, la colț. Vinde înghețată.” Umorul negru își face loc în discuție, iar întâmplarea devine un exemplu perfect de incongruență.
Într-o seară, un cuplu se pregătește să iasă. Femeia insistă ca bărbatul să o lase pe ea să plătească. „Dacă îmi spui o ghicitoare și o ghicesc, plătesc eu. Dacă nu, plătești tu”, stabilește ea cu un zâmbet jucăuș. Începe jocul. „Animale verzi care trăiesc atât pe uscat, cât și pe apă. Picioarele din spate sunt mai lungi și le ajută la sărit. Fac OAC, OAC.” Răspunsul corect vine rapid: „Crocodilii.” Surpriza este mare, iar promisiunea de a prezenta o ghicitoare mai grea la următoarea întâlnire este acum un subiect de discuție.
Un alt moment captivant provine dintr-o conversație între Ion și Maria. „Vrei să mergem cu o mașină mare, cu mulți cai putere, condusă de un șofer?”, întreabă Ion. Maria, încântată, răspunde cu entuziasm: „Vai, Ioane, de când aștept acest moment!” Într-o secundă, realitatea se transformă în umor, iar autobuzul devine mijlocul de transport ideal.
Într-un sat, un preot învață femeile să nu mai recunoască înșelăciunea, ci să spună că au „alunecat”. Timpul trece, iar preotul moare. Unul nou, neavizat, constată cu surprindere că femeile vin cu tot mai multe „alunecări” la spovedanie. După primele spovedanii, îngrijorat, se duce la primar cu o rugăminte: „Reparați drumurile, că prea multe femei alunecă.” Primarul, conștient de situație, izbucnește în râs, iar preotul, frustrat, îi reamintește: „Nu mai râdeți, că și soția dumneavoastră a alunecat de mai multe ori săptămâna asta!”
Un alt cuplu îndrăgostit dezvăluie cum iubirea îi afectează. „De când m-am îndrăgostit de tine, nu mai pot să beau, să fumez, să mănânc.” „Așa de tare te-ai îndrăgostit?”, întreabă iubita. Răspunsul este scurt și incisiv: „Nu, dar nu îmi mai ajung banii!”
Un alt dialog între Mirela și Mirel subliniază ironia destinului. „Și eu mă cheamă Mirel, ce coincidență!”, exclamă el. „Scuze că am răspuns greu. Am băut apă până acum la cât de sec a fost răspunsul tău”, răspunde Mirela, lăsând loc unei discuții pline de umor.
În final, o femeie își exprimă nemulțumirea față de soțul ei, care, obsesiv, menționează constant opinia mamei. „Dacă-l mai aud o dată cu mă-sa, mă fac nevastă de militar! Se face totul la timp, e disciplinat și știe să asculte de superiori!” Seara, îmbrăcată în lenjerie provocatoare, așteaptă reacția soțului. Răspunsul lui este neașteptat: „De ce ești toată-n negru? S-a întâmplat ceva cu mama?”
Umorul urban se conturează astfel, iar realitatea devine un motiv de râs.
