România are unele dintre cele mai valoroase păduri din Europa. În Carpați se află ultimele păduri virgine ale continentului, locuri unde natura încă trăiește așa cum era acum sute de ani. Avem păduri de fag și molid neatinse de om, cu o biodiversitate uriașă, esențială pentru climă, pentru aerul pe care îl respirăm și pentru apă. Cu toate acestea, pădurile noastre dispar în fiecare zi, tăiate ilegal, cu complicitatea sau nepăsarea autorităților.
Se estimează că milioane de metri cubi de lemn dispar anual fără acte clare. În multe cazuri, drumurile forestiere devin adevărate „autostrăzi” ale mafiei lemnului. Camioane încărcate pleacă din inima munților, iar localnicii știu, dar nu au ce face. De multe ori, pădurarii sunt depășiți sau amenințați. Unii au fost chiar uciși pentru că au încercat să oprească tăierile ilegale. În loc să fie protejate ca o comoară națională, pădurile României sunt tratate ca o sursă de câștig rapid pentru câțiva.
În acest context, merită amintit exemplul lui Johan Eliasch, un om de afaceri britanico-suedez, care în 2005 a cumpărat sute de mii de hectare de pădure tropicală în Amazon. Nu a făcut-o pentru lemn sau profit. A făcut-o pentru a opri defrișările și pentru a proteja mediul. A înțeles că pădurea valorează mai mult vie decât moartă. A creat proiecte de conservare alături de comunitățile locale și a fondat organizația Cool Earth, care luptă împotriva distrugerii pădurilor tropicale.
În timp ce Eliasch își folosea banii pentru a salva păduri, în România, mii de hectare sunt distruse chiar sub ochii statului. Sistemul de control e slab. Aplicații precum „Inspectorul Pădurii” sunt utile, dar nu suficiente. ONG-uri și activiști trag semnale de alarmă, dar autoritățile reacționează greu sau deloc. Cei care taie ilegal își văd de treabă, în timp ce pădurile dispar.
Diferența este clară: într-un loc, un om a ales să cumpere păduri pentru a le proteja. În România, statul de multe ori nu reușește nici măcar să le păzească. Pădurile noastre nu au nevoie doar de legi – au nevoie de respect. Ele nu sunt doar copaci, sunt izvoare de apă, scut împotriva alunecărilor de teren, aer curat, adăpost pentru animale și moștenirea noastră ca popor.
Dacă nu schimbăm repede felul în care ne raportăm la aceste păduri, riscăm să pierdem nu doar o resursă, ci o parte din identitatea și viitorul nostru. Avem ce învăța de la oameni ca Johan Eliasch, dar trebuie să începem prin a ne uita mai atent în curtea noastră.
