Recent, am fost martor la o reacție familiară în rândul românilor, stârnită de un text despre comportamentul conaționalilor sub influența alcoolului. În mod inevitabil, am regăsit ecouri dintr-o experiență din 2017, când am fost invitat în Delta Padului, în zona Veneției, de către pescarii români care se plângeau de persecuții din partea italienilor. Aceștia susțineau că poliția și carabinierii îi supun unor controale abuzive, fără motiv, pentru simplul fapt că sunt români.
Am petrecut două zile în acea zonă, ascultând cu atenție toate plângerile. Așa cum se cuvine unui jurnalist, am căutat să obțin o imagine de ansamblu, vizitând și autoritățile locale, pescarii italieni și cei care monitorizau activitățile din zonă. Deși așteptările erau altele, realitatea s-a dovedit a fi diferită: românii nu erau victime, ci braconieri care prindeau pește la curent, în cantități colosale, pe care le vindeau ilegal.
Reportajul rezultat a fost unul corect, dar incomod. Difuzarea acestuia a dus la deschiderea unor anchete regionale, iar povestea s-a răspândit rapid și în presa italiană. Cu toate acestea, reacția pe care nu am anticipat-o a venit din partea conaționalilor mei. Mulți nu s-au concentrat pe problema braconajului, ci pe faptul că eu am avut curajul să nu ascund adevărul, să nu protejez imaginea românilor.
Valul de ură care m-a lovit a fost surprinzător. Mulți s-au revoltat că am ales să expun realitatea, preferând să ne prefacem că totul este în regulă, chiar și atunci când realitatea contrazice acest lucru. Această reacție nu este singulară. Observ aceeași tendință și în prezent. Un simplu episod, în care un român se comportă inadecvat la o petrecere, stârnește imediat vocile care condamnă expunerea acestuia. Argumentele sunt aceleași: „Nu e bine să vorbim despre asta”, „Ne spălăm rufele în public”, ca și cum problema reală ar fi dezvăluirea, nu comportamentul în sine.
Această logică nu îmi este cunoscută. Respectul unei comunități nu se construiește pe tăcere sau negare. El se clădește pe onestitate și pe abilitatea de a ne privi atât calitățile, cât și defectele. Fiecare are dreptul la propria viziune asupra lucrurilor, dar a nu accepta realitatea nu înseamnă că denigrezi comunitatea românească. Dimpotrivă, toate acțiunile mele, fie că sunt în trecut, fie că sunt în prezent, vizează exact opusul: dobândirea respectului.
Povestea asta ne arată cât de adânc este înrădăcinat acest comportament în societatea românească. Nu este doar o chestiune de imagine, ci o problemă de integritate. Așadar, este esențial să înfruntăm realitatea, să o recunoaștem și să lucrăm împreună pentru a o îmbunătăți. Numai așa putem spera să ne câștigăm respectul, atât în țară, cât și în străinătate.
