Recepția hotelului emana un amestec de parfum ieftin și detergent proaspăt, un cocktail olfactiv care avea să-l bântuie. Pașii lui Gheorghe răsunau pe marmura rece, fiecare pas o lovitură directă în suflet.
„Sunt la etajul trei”, a murmurat Ana, apropiindu-se de el. „Camera 307.”
Mișcarea lui a fost una mecanică, un simplu gest de confirmare. Nu mai avea nevoie de detalii.
Liftul se mișca lent, parcă pentru a sublinia gravitatea momentului. Fiecare clipă petrecută acolo îi aducea aminte de nopțile în care consuma băuturi dintr-un pahar pe care ea i-l oferea. Diminețile erau întotdeauna mai dure, iar el se trezea mai slăbit și mai confuz.
Ușile liftului s-au deschis cu un bip sec.
Încet, s-au apropiat de ușa camerei. Ana s-a oprit brusc, iar Gheorghe a întins mâna, atingând clanța. A ezitat, nu din frică, ci dintr-o durere adâncă.
„Bătrânul nici măcar nu știe ce îl supără”, a gândit el.
Tăcerea s-a lăsat brusc, ca un trăsnet.
„Nu sunt orb”, a spus el, cu o voce tremurândă. „N-am fost niciodată.”
Privirea lui era încă acolo, nu perfectă, dar suficient de clară pentru a distinge contururile adevărului. Medicația care i-a fost prescrisă nu îi luase vederea complet; o încetosea, pas cu pas, zi de zi.
În acea seară, nu avusese nici măcar o singură băutură.
Acum, ochii lui se îndreptau direct spre ei. Fața ei palidă și bărbatul care, văzându-l, a făcut doi pași înapoi.
A scos telefonul din buzunar și a apăsat un buton.
Ușa s-a deschis din nou, iar doi polițiști au pătruns în cameră.
Ana îi observa de pe hol; cu câteva minute înainte, strigase după ajutor, exact cum conveniseră.
„Nu”, a declarat Gheorghe ferm. „Am sunat la justiție.”
Ofițerii au început să-l interogheze. Bărbatul, vizibil afectat, a cedat primul. A început să dezvăluie totul.
Despre substanțele care l-ar fi slăbit, făcându-l incapabil să semneze documente sau să se apere.
„Nu”, a spus el, cu o voce joasă. „Ai făcut-o pentru tine.”
A doua zi dimineață, Gheorghe stătea din nou pe aceeași bancă din parc.
Bastonul era lângă el, dar nu-l mai strângea cu disperare.
Pentru prima dată după multă vreme, simțea că nu mai este pierdut.
Chiar dacă pierduse o viață construită pe minciuni, câștigase ceva mai prețios: claritatea.
