Ministerul Educației a transmis recent spre publicare în Monitorul Oficial două proceduri esențiale pentru aplicarea Legii nr. 141/2025, cunoscută sub numele de „Legea Bolojan”. Acestea vizează reorganizarea rețelei școlare și majorarea normei didactice, măsuri care au stârnit deja ample controverse în rândul cadrelor didactice, în special în mediul rural.
Una dintre cele mai sensibile prevederi este comasarea unităților de învățământ cu mai puțin de 300 sau 500 de elevi. Scopul declarat: eficientizarea sistemului. Însă în practică, acest proces poate echivala cu desființarea unor școli și pierderea locurilor de muncă pentru profesori. În plus, mutarea elevilor către alte localități fără infrastructură de transport școlar adecvată poate deveni o barieră reală în calea accesului la educație.
Profesorii, părinții și experții din domeniu și-au exprimat îngrijorările. Paul Lungeanu, expert în cadrul Ministerului Educației, a semnalat că sute de cadre didactice din mediul rural se tem pentru stabilitatea locurilor de muncă. Comasarea școlilor riscă să transforme în realitate cel mai mare coșmar al educației rurale: copii forțați să parcurgă kilometri pe jos pentru a ajunge la cursuri sau chiar să abandoneze școala.
În paralel, a fost aprobată și modificarea normei didactice la 20 de ore pe săptămână pentru toate cadrele din gimnaziu, liceu și profesional, începând cu 1 septembrie 2025. Măsura, deși poate părea o uniformizare logică, are potențialul de a suprasolicita profesorii și de a reduce calitatea procesului educațional, mai ales acolo unde resursele umane sunt deja limitate.
Fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, a criticat dur lipsa de consultare publică și de analiză de impact: „Mărirea normei didactice, creșterea numărului de elevi în clasă și comasarea școlilor nu duc la o educație mai bună. Dimpotrivă, ele pot agrava analfabetismul funcțional și descuraja profesorii tineri să intre în sistem.”
Este adevărat că sistemul de educație din România are nevoie de reforme. Însă este esențial ca aceste reforme să fie construite pe baze responsabile, empatice și echitabile. Într-un peisaj educațional deja dezechilibrat, cu ruralul grav defavorizat, reformele implementate strict din considerente bugetare pot produce mai mult rău decât bine.
Comasarea școlilor nu este o soluție miraculoasă. Fără investiții în transport, mese calde, infrastructură și resurse umane, riscăm ca această măsură să devină o formă de excluziune socială mascată sub pretextul eficienței.
Este momentul ca Ministerul Educației să asculte vocile din teritoriu, să colaboreze cu autoritățile locale și să pună elevii în centrul deciziilor. Economiile pe termen scurt nu trebuie să sacrifice viitorul a zeci de mii de copii.
