Presa spaniolă aduce în prim-plan una dintre cele mai întunecate pagini ale istoriei recente a României, un episod devastator din perioada regimului Ceaușescu, marcat de moartea a aproximativ 500 de copii cu dizabilități într-un centru de stat. O plângere penală depusă de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc scoate la iveală realități de neimaginat, care au fost mult timp păstrate în umbră. Această investigație detaliază condițiile inumane în care au fost ținuți minorii, un sistem care a funcționat timp de decenii, fără a oferi vreo șansă de supraviețuire.
Substanța plângerii se întinde pe o perioadă de 27 de ani, între 1970 și 1997, cuprinzând atât anii dictaturii, cât și tranziția postcomunistă. Cazul se axează pe un cămin destinat copiilor considerați „irecuperabili”, un loc administrat direct de stat, unde condițiile de trai erau departe de a fi acceptabile. Dosarul de cercetare este o compunere copleșitoare, format din șase volume și peste 1.700 de pagini, care documentează constant abuzurile și relele tratamente aplicate acestor suflete nevinovate, înfățișând o realitate cruntă.
Rata mortalității în acest centru a depășit, în mod alarmant, 70% din totalul copiilor internați, cu un vârf dramatic între 1985 și 1989. Moartea nu a fost un eveniment rar, ci un aspect cotidian; mulți dintre copii decedau la scurt timp după internare, adesea fără a primi îngrijiri medicale adecvate. Aceste cifre nu sunt doar statistici, ci o dovadă a unui sistem care a transformat viața acestor copii într-un coșmar, cu acuzații grave de tratamente inumane.
Ancheta subliniază cauzele principale ale deceselor: malnutriția severă și bolile respiratorii netratate. Raportul documentează „tulburări nutriționale grave”, variind de la malnutriție proteico-calorică avansată la cașexie extremă. Lipsa hranei adecvate și a tratamentelor medicale de bază a transformat acest centru într-un loc al disperării, unde supraviețuirea era o raritate. Mărturiile culese din dosar descriu condiții de neimaginat, cum ar fi copii lăsați dezbrăcați în perioade de frig sau obligați să stea pe podele umede, aspecte care favorizau apariția bolilor pulmonare. Istoricul Florin Soare, coordonatorul cercetării, afirmă fără echivoc că acești copii nu aveau nicio șansă în condițiile în care erau ținuți și tratați.
Faptele prezentate nu sunt doar o poveste izolată, ci se află în strânsă legătură cu politica de natalitate agresivă a regimului Ceaușescu, care a dus la interzicerea avortului și la abandonul a mii de copii. Statul român nu a creat structuri adecvate pentru îngrijirea acestor copii, iar centrele de tipul celui investigat s-au transformat în locuri de izolare și neglijență extremă, unde umanitatea a fost complet uitată.
După căderea comunismului, situația a început să se schimbe treptat, în special după ce imaginile și relatările despre orfelinatele din România au fost difuzate în presa internațională, generând o mobilizare globală. Informațiile prezentate acum de presa spaniolă se bazează pe comunicatul oficial al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, care a anunțat depunerea plângerii penale și concluziile alarmante ale anchetei. Această poveste nu doar că reînvie amintiri dureroase, dar subliniază și necesitatea unei reflecții profunde asupra trecutului nostru.
