Foto preluat adevarul.ro
În ultimele zile, o știre cutremurătoare a zguduit conștiința noastră colectivă: un muncitor nepalez din Cluj-Napoca — parte a unui grup de cetățeni ai aceluiași neajutorat continent asiatic — zace în comă după ce a fost lovit cu brutalitate pe stradă. Un al doilea nepalez aflat în compania sa a fost doar palmat, iar unul dintre agresoare este un tânăr român arestat preventiv.
Și totuși, când ne gândim la România, ne imaginăm deseori o țară honestă, primitoare, în care diaspora este mereu primită cu brațele deschise. În afara frontierelor, ne prezentăm drept o națiune care și-a construit un destin din solidaritate, mai ales pentru cei plecați în Vest și pentru cei care aleg să ni se alăture ca migranți. Dar realitatea se dovedește înspăimântător de diferită.
Pe 26–27 august, un incident similar s-a petrecut și în București, în sectorul 2: un livrator originar din Bangladesh a fost lovit cu pumnul și numit „invadator”, iar fapta a fost filmată de atacatorul însuși. Din fericire, polițistul care a intervenit a acționat rapid, iar victima a scăpat doar cu leziuni ce au necesitat 1–2 zile de îngrijiri medicale.
Aceste episoade nu sunt cazuri izolate, ci semnale de alarmă. Sociologul Gelu Duminică avertizează: mesajele xenofobe se pot răspândi, în special atunci când în casă se propagă narative care-l colorează pe străin ca «rău» încă din copilărie. Educarea într-o societate incluzivă nu este doar necesară — este urgentă.
Mai mult decât atât, comunitatea migrantă însăși ridică o problemă dureroasă: în timp ce majoritatea românilor au plecat în Vest, unde au trecut prin discriminări și dificultăți, acum noi replicăm aceleași atitudini împotriva celor care vin aici să muncească. Cei veniți din Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și India sunt cei care deszăpezesc, construiesc, fac livrări — lucrează adesea în condiții invizibile, dar esențiale pentru funcționarea societății. Și tot ce cer în schimb este un minim de respect.
Când imaginea noastră externă este aceea a unei țări primitoare și educate, atacurile asupra migranților sunt un adevărat balsam otrăvit, care ne arată contradicțiile dintre ideal și realitate. În loc de solidaritate, se strecoară frică; în loc de empatie, apare ura; în loc de deschidere, rămân ziduri. Și cei mai vulnerabili plătesc prețul: un om în comă, un suflet traumatizat, un chin lăsat netratat.
Ce putem face?
- Educație — școlile și societatea trebuie să educe tânăra generație în spiritul incluziunii, eliminând prejudecățile înainte ca acestea să devină normalitate.
- Reacție fermă a autorităților — actele de xenofobie și violență trebuie sancționate prompt și fără echivoc, nu doar puse sub presiunea opiniei publice.
- Empatie reală — să ne amintim cum este când ești străin în altă țară: atunci, simțeai nevoia de solidaritate și înțelegere. Să fim aceiași, indiferent de cine vine aici.
Imaginea noastră în exterior este construită pe valori pe care trebuie să le înțelegem dintâi ca realitate internă. Altfel, umbrele discriminării și violenței transformă imaginea reflectată în oglindă într-o caricatură dureroasă. Să nu uităm: solidaritatea nu este un moft, ci fundamentul unei societăți sănătoase și respectate.
