Un bărbat de 69 de ani, îngrijitor de bătrâni în Italia, refuză să se retragă din activitate, chiar și după două decenii de contribuții la sistemul de pensii italian. Francisco Fernandez, originar din Peru, se confruntă cu o realitate dură: pensia minimă pe care ar urma să o primească este de doar 600 de euro, sumă insuficientă pentru a-i asigura un trai decent. Astfel, hotărârea lui de a continua să lucreze este fermă: „Voi lucra cât îmi va permite sănătatea”.
Un parcurs dificil în căutarea unei vieți mai bune
Francisco a sosit în Torino la finalul anului 1998, având speranța unei vieți mai bune și a unui viitor stabil. După cum mărturisește, „fac munca de îngrijitor din ’98, dar am doar 20 de ani de contribuții”. Aceste contribuții, insuficiente pentru a-i asigura o pensie decentă, îl forțează să rămână activ pe piața muncii. Chiar și în condițiile unui program de muncă epuizant, el locuiește în casa persoanei vârstnice pe care o îngrijește. „Cel mai mult am câștigat 1.200 de euro, iar cel mai puțin 800”, povestește Francisco, evidențiind discrepanța între efortul depus și recompensele financiare.
În prezent, îngrijitorul se ocupă de un fost muncitor Fiat, un bărbat de 91 de ani, cu grave probleme de sănătate. Francisco nu se limitează la a oferi îngrijire fizică; el se confruntă cu o presiune psihică constantă. „Am văzut moartea în față de multe ori”, recunoaște el, subliniind că munca de îngrijitor implică mult mai mult decât efort fizic – este un angajament emoțional profund.
Provocările emoționale ale îngrijirii
Îngrijirea persoanelor în vârstă, în special a celor cu afecțiuni precum Alzheimer sau Parkinson, necesită nu doar empatie, ci și autocontrol. Francisco afirmă: „Este nevoie de empatie, dar trebuie menținută o postură profesională”. Această dualitate face ca munca sa să fie și mai complexă, adesea lăsându-l epuizat din punct de vedere emoțional.
Chiar și așa, Francisco este conștient că, în ciuda eforturilor sale, pensia pe care o va primi este limitată. „Voi munci mai departe cât îmi va permite sănătatea. Cred că încă vreo șapte ani”, spune el, având în vedere că perspectiva pensionării nu îi aduce liniște.
O viață incertă și opțiuni limitate
Întoarcerea în Peru nu este exclusă, dar realitatea financiară din Italia îl determină să rămână activ. „Cu 600 de euro aici ar fi greu de trăit, acolo poate ar fi mai posibil. Poate mi-aș putea permite o casă și o viață aproape normală”, mărturisește Francisco, subliniind contrastul dintre așteptările de acasă și realitatea din Europa.
În Italia, pensia minimă va ajunge în 2026 la 611,85 euro pe lună. Dacă pensia calculată pe baza contribuțiilor este mai mică decât acest prag, INPS poate completa suma, dar cu condiții stricte. Lucrătorii din domeniul îngrijirii au contribuții mult mai reduse comparativ cu alte sectoare, ceea ce face ca mulți dintre ei să se confrunte cu o pensie modică, chiar dacă au muncit din greu o viață întreagă.
Francisco Fernandez este un exemplu viu al unei realități care afectează mulți muncitori din sectorul îngrijirii. Deși eforturile sale sunt considerabile, recompensele materiale sunt pur și simplu insuficiente. Aceasta este povestea unui om care, în ciuda vârstei și a greutăților, refuză să se supună unei soarte nedrepte, continuând să lupte pentru o viață mai bună.
