La 51 de ani, Angela a lăsat în urmă birourile unui spital din România și s-a îmbarcat pe un nou drum în Spania. În fiecare zi, se află printre pomii încărcați de fructe din Extremadura, cu mâinile acum familiarizate cu culesul nectarinelor și piersicilor. Fără regrete, ea afirmă că viața de aici îi oferă o liniște pe care nu a găsit-o în țară. „Acolo aveam responsabilități mari și salarii mici. Aici muncesc mult, dar simt că trăiesc mai bine.”
După 17 ani în contabilitate, la un spital din Călărași, Angela a simțit pe pielea ei presiunea financiară și nesiguranța. Salariul lunar de 300 de euro era insuficient, iar mama sa, după o viață de muncă, primea doar 200 de euro ca pensie. „Era multă presiune și prea puțină siguranță”, remarcă ea, fără a dramatiza.
Plecarea din România nu a fost motivată inițial de aspecte financiare. A venit în Spania pentru a avea grijă de nepotul său, în timp ce fiica și ginerele lucrau în agricultură. Însă, ceea ce trebuia să fie o ședere temporară s-a transformat rapid într-o nouă viață. Soțul ei a găsit de lucru, iar Angela a început să îmbrățișeze o carieră în agricultură. „Îmi place Spania și nu ne gândim să ne întoarcem”, spune cu hotărâre.
Adoptarea noii sale vieți a fost rapidă. Angela a îngrijit persoane vârstnice, a lucrat cu copii și a făcut curățenie, dar a găsit în munca de câmp cea mai mare satisfacție. „Este cea mai simplă și liberă muncă. Nu mă apasă psihic”, afirmă ea. Campaniile agricole îi oferă un program continuu, de la rărirea florilor primăvara până la recoltarea fructelor, încheiată în septembrie.
În pofida condițiilor solicitante de muncă și a temperaturilor ridicate, Angela nu se plânge. Poate că viața de agricultor nu este ușoară, dar se simte protejată de legalitatea muncii sale. „Mă protejez, port mânecă lungă, iar când ajung acasă, un duș mă reîmprospătează”, explică ea, cu un calm care sugerează acceptarea provocărilor.
Un aspect esențial al experienței sale în Spania este integrarea în comunitate. Angela subliniază că nu a simțit niciodată respingere din partea localnicilor. „Nu am fost privită altfel pentru că sunt româncă”, spune ea, evidențiind relațiile pe care le-a construit în Valdivia. Patronii o solicită an de an, iar când se ivesc pauze, o recomandă altor ferme, demonstrând că munca și corectitudinea creează legături de încredere.
A învățat rapid limba spaniolă, dornică să se integreze complet. „Am vrut să mă adaptez și am reușit”, afirmă cu un zâmbet care trădează determinarea. Munca ei în câmp nu este un regres, ci o alegere conștientă, ce îi oferă respect de sine.
Povestea Angelinei reflectă o realitate dură, dar onestă. „Aici, în agricultură, câștig mai mult decât câștigam în România, având o funcție și studii”, afirmă, fără a menționa vreo formă de sacrificiu. A înlocuit biroul și titlurile profesionale cu munca fizică, dar a câștigat stabilitate și liniște.
Interviul cu Angela Mihaela Chirobocea, publicat de Hoy, evidențiază pragmatismul unei femei care a ales să îmbrățișeze o viață diferită. Declarațiile sale scot în evidență diferențele salariale și realitățile sociale, explicând motivele pentru care mii de români decid, an de an, să muncească în câmpurile Spaniei, departe de diplomele și realizările lor profesionale.
