O echipă de cercetători din China, de la Universitatea Wuhan, a lansat o teorie care ar putea schimba radical felul în care înțelegem boala Parkinson: în loc să pornească direct din creier, această afecțiune neurodegenerativă ar putea debuta în rinichi. Studiul, publicat recent și preluat de ScienceAlert, aduce o perspectivă complet nouă asupra modului în care se dezvoltă această boală devastatoare.
Parkinsonul este cunoscut pentru afectarea progresivă a neuronilor din creier, cauzată în principal de scăderea nivelului de dopamină. Însă în centrul acestui nou studiu se află proteina alfa-sinucleină (α-Syn), care joacă un rol crucial în apariția și evoluția bolii.
În mod normal, această proteină este prezentă în creier în cantități mici, dar la persoanele afectate, ea se acumulează sub forma unor aglomerări toxice, care interferează cu funcționarea neuronilor. Descoperirea importantă a cercetătorilor chinezi este că aceste acumulări de proteine au fost identificate în mod repetat în țesutul renal, nu doar cerebral.
Analiza a inclus atât experimente pe șoareci modificați genetic, cât și teste pe țesuturi umane prelevate de la persoane cu Parkinson sau alte forme de demență, precum și de la pacienți cu boli renale cronice. Rezultatele sunt remarcabile: 10 din 11 persoane cu Parkinson aveau acumulări anormale de α-Syn în rinichi. De asemenea, aceleași tipuri de aglomerări au fost descoperite și la 17 din 20 de pacienți cu afecțiuni renale, chiar dacă aceștia nu prezentau simptome neurologice evidente.
Studiile pe animale au oferit explicații suplimentare: atunci când rinichii funcționau normal, organismul elimina aceste proteine. În schimb, în cazul în care rinichii erau afectați, proteinele s-au acumulat și au fost transportate către creier, unde au început să afecteze țesutul cerebral. Mai mult, atunci când cercetătorii au întrerupt legătura nervoasă dintre rinichi și creier, răspândirea proteinelor a fost blocată.
Această observație ar putea deschide drumul către o abordare complet diferită a tratamentului bolii Parkinson, prin intervenții care să vizeze rinichii sau circulația sângelui în stadiile incipiente.
Totuși, studiul are și limite – în special dimensiunea relativ mică a eșantionului uman – iar cercetătorii recunosc că este nevoie de investigații suplimentare pentru a confirma ipoteza în mod clar. Cu toate acestea, rezultatele sugerează o legătură puternică între funcția renală și riscul de boli neurodegenerative, un aspect puțin explorat până acum.
Dacă ipoteza se confirmă, am putea vorbi nu doar despre noi tratamente pentru Parkinson, ci și despre screeninguri timpurii și măsuri de prevenție care pornesc dintr-un loc complet neașteptat: rinichii.
